BAIA MARE: Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit astăzi, în jurul orei 10:00, pentru soluționarea unui accident de circulație produs la intersecția bulevardului Regele Mihai I cu bulevardul Republicii din municipiu.

Conform IPJ Maramureș, două autoturisme au intrat în coliziune, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers de către unul dintre conducătorii auto. Două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.