Două camioane încărcate cu alimente şi alte donaţii pentru sinistraţii afectaţi de canitatea imensă de zăpadă căzută în ultima perioadă în sudul ţării au pornit la orele prânzului din faţa Palatului Administrativ din Baia Mare înspre judeţele acoperite de nămeţi. Ajutoarele care au fost aduse la Consiliului Judeţean provin din mai multe localităţi maramureşene iar pentru încărcarea lor în autocamioane s-au mobilizat mai multe cadre I.S.U. dar şi angajaţi ai Consiliului Judeţean şi ai Prefecturii. 30 de tone de alimente şi 100 metri cubi de lemne şi bricheţi vor fi distribuite mâine de către maramureşeni sinistraţilor din judeţul Buzău.
Maramureşenii s-au mobilizat şi de această dată şi întind o mână de ajutor semenilor năpăstuiţi din judeţul Buzău. Cele mai multe donaţii au venit din partea locuitorilor din Săcel, Mireşu Mare, Suciu de Sus, Groşi, Coroieni, Baia Mare şi Satulung. De asemenea, şi Direcţia Silvică s-a solidarizat cu această acţiune. "În principiu, acum mergem cu un convoi de aproximativ 12 maşini cu ajutoare în judeţul Buzău, avem cam 30 de tone de alimente şi cam 100 de metri cubi de lemn şi bricheţi. Campioni la strângerea acestor ajutoare au fost comuna Moisei cu 10 tone de alimente, Dragomireştiul cu 6-7 tone", a precizat Gheorghe Marian, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş,
La această acţiune umanitară au participat şi structuri teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. "Vorbim aici de poliţie, de jandarmi, de poliţia de frontieră şi de către pompieri care vor însoţi acest transport. Cantitatea care s-a strâns cu ajutorul lor este încărcată în acest autovehicul şi va fi transportat de către Consiliul Judeţean la Buzău. Campania va continua şi în săptămâna următoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Dan Bucă.
În primă fază, donaţiile vor ajunge la I.S.U. Buzău după care personalul acestui Inspectorat va împărţi ajutoarele umanitare în localităţile cele mai grav afectate de zăpadă.

Lasa un raspuns