O nouă ediţie a Festivalului Internaţional Coral „Liviu Borlan” are loc, la sfârşitul acestei săptămâni, în municipiul Baia Mare. La eveniment vor participa coruri din ţară şi din străinătate. Concursul are loc astăzi, iar dacă vremea va ţine cu organizatorii, gala laureaţilor de mâine se va desfăşura în aer liber, în Piaţa Cetăţii.
La cea de-a cincea ediţie a festivalului, organizat în municipiul Baia Mare de Asociaţia „Prietenii Armoniei” şi Corala Armonia, au fost selectate 10 coruri din Bulgaria, Letonia, Macedonia, Serbia şi România. Şapte coruri participă pentru prima dată la acest festival, iar un cor din Iaşi s-a retras.
„Ceea ce este absolut nou în această ediţie, datorită opiniei majorităţii membrilor juriului, pentru că festivalul este la un nivel foarte ridicat, ar fi bine să daţi liber să vină şi coruri de femei sau numai de bărbaţi în aceeaşi categorie cu corurile mixte. Acest lucru se întâmplă la foarte puţine festivaluri din lume, dar anul acesta se va întâmpla şi în Baia Mare. Şi pot să vă spun că avem coruri de femei din Macedonia, Corala Bărbătească Armonia din Constanţa care se vor lupta, pe aceleaşi criterii de apreciere muzicală, cu alte şase coruri mixte”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei „Prietenii Armoniei”, Alexandru Nicolici.
Festivalul-concurs a debutat astăzi după-amiază, la ora 16:00, la Casa Tineretului din Baia Mare.
„Este un festival extraordinar de bine organizat, la care ne-am dorit de anul trecut să participăm, dar din păcate nu am reuşit. Ne bucurăm că am reuşit să venim anul acesta. În general, când alegem o competiţie, mergem pe principiul că din fiecare avem de învăţat câte ceva şi mă bucur că mă aflu aici alături de formaţii de mare valoare, care s-au remarcat atât pe plan naţional cât şi internaţional”, a spus dirijorul Corului Cantabile din Panciu, Andrei-Igor Manovici.
„Am revenit în cadrul unui concurs, primul nostru concurs în ţară. Până la acest moment, am participat la numeroase concursuri în străinătate, dar ne bucurăm tare mult că am ajuns la Baia Mare la prima noastră reprezentare de concurs şi sperăm să fie la fel de bine ca până acum”, a precizat, la rândul său, Ion-Iulian Dumitru, dirijorul Corului Armonia din Constanţa.
La cinci ani de la debutul festivalului a văzut lumina tiparului şi volumul „Cântecul, oglinda sufletului”, scris de Vorica Pârja. Cartea se adaugă celorlalte patru volume care conţin biografia şi creaţiile compozitorului Liviu Borlan. A fost cel mai reprezentativ compozitor al Maramureşului din a doua jumătate a secolului XX, un ilustru dirijor şi profesor, iar Şcoala Populară de Arte din municipiul Baia Mare, unde de altfel a şi profesat, îi poartă astăzi numele.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
BAIA MARE: Coruri din Bulgaria, Letonia, Macedonia, Serbia şi România la Festivalului Internaţional „Liviu Borlan”

Lasa un raspuns