Baia Mare: Consiliul Judeţean Maramureş a împlinit 20 de ani de activitate

Baia Mare: Consiliul Judeţean Maramureş a împlinit 20 de ani de activitate

Şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Judeţean Maramureş a coincis cu împlinirea a 20 de ani de activitate a instituţiei. În cele două decenii, au îndeplinit funcţia de consilier judeţean 162 de cetăţeni ai judeţului Maramureş. 
Ieri s-au împlinit 20 de ani de la constituirea primului consiliu judeţean, urmare a scrutinului din februarie 1992 în care s-au ales consiliile locale municipale, orăşeneşti şi comunale. Din punct de vedere legislativ şi istoric, la acea dată, Consiliul Judeţean s-a ales prin vot indirect, consilierii locali din comunele, oraşele şi municipiile judeţului constituind atunci corpul de electori pentru alegerea consiliului judeţean. În cei 20 de ani de activitate au îndeplinit funcţia de consilier judeţean un număr de 162 cetăţeni ai judeţului Maramureş. Funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş până la acest mandat în desfăşurare a fost exercitată de Ioan Dulf, Decebal Traian Remeş, Călin Matei, Teodor Lupuţiu, Alexandru Cosma, Marinel Kovacs. Iar cea de vicepreşedinte de către: Teodor Ardelean, Decebal Traian Remeş, Chifor Virgil, Petru Pop, Călin Matei, Laurian Lupan, Ştefan Mariş, Călin Vintilă, Pamfil Bercean, Livia Sima şi Emil Marinescu. Autorităţile judeţene alături de consilierii judeţeni prezenţi la şedinţă au ţinut un moment de reculegere în memoria celor plecaţi la cele veşnice dar care au activat în cadrul instituţiei în decursul celor 20 de ani. Împlinirea celor 20 de ani de activitate a instituţiei va fi marcată aşa cum se cuvine, după alegerile locale din data de 10 iunie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.