Baia Mare: CONCURS FOTO – Suprinde dragostea, în cele mai inedite ipostaze

Baia Mare: CONCURS FOTO – Suprinde dragostea, în cele mai inedite ipostaze

Site-ul de fotografie bm365.ro îi aşteaptă pe împătimiţii “shootingului” la un concurs cu premii consistente. În luna februarie, Luna Iubirii, a Sfântului Valentin şi a Dragobetului, fotografii, profesionişti sau amatori, sunt invitaţi să suprindă Dragostea, în cele mai inedite ipostaze.

Tema concursului din această lună va fi “Dragostea”, iar fotografiile înscrise în competiţie trebuie să se încadreze într-una dintre următoarele categorii: portret, macro, conceptual şi street. Organizatorii (bm365.ro) pun la bătaie premii tentante, care vor consta în accesorii foto în valoare totală de 1.200 lei. Astfel, locul 1 va fi recompensat cu un premiu de 600 lei, locul 2 – 400 lei şi locul 3 – 200 lei. Fotografiile trebuie realizate în această lună, iar fotograful trebuie sa fie din judeţul Maramureş. Topul final al instantaneelor înscrise în concurs se va întocmi în funcţie de numărul de “LIKE-uri” pe care le vor primi fotografiile. Primele cinci poze vor fi apoi notate de echipa bm365 şi de fotgrafii Silviu Ghetie si Hajdu Tamas, cu puncte de la 1-5, iar poza care acumuleaza cele mai multe puncte va fi declarata castigatoare.

Proiectul a fost infiintat de cinci tineri pasionati de fotografie care vroiau sa faca ceva pentru prezentarea orasului Baia Mare. bm365.ro este un proiect foto online unde Baia Mare este prezentată in 365 de poze in 365 de zile – vazuta dintr-o alta perspectiva si cu ochi noi, nu doar poze cu cele mai cunoscute monumente ale orasului. Principalele teme ale pozelor care vor aparea pe site: Portret, Landscape, Arhitecture, Street-life. In acest proiect vor mai exista si workshop-uri organizate cu ajutorul sponsorilor. Organizatorii vor tine cate un concurs lunar, pe diferite teme, iar cele mai votate poze vor fi premiate de catre echipa bm365.ro si sponsori. Echipa:
Samuel Marian, Mihai Taranu, Bogdan Groza, Alexandra Seregi, Bogdan Petrice, Lucretiu Pop, Andreea Achim.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.