Baia Mare: Bunurile confiscate de finanţişti, greu de valorificat

Baia Mare: Bunurile confiscate de finanţişti, greu de valorificat

Bunurile confiscate de la maramureşenii rău-platnici sunt greu valorificat de finanţişti. Fie că este vorba despre maşini, clădiri sau terenuri, conducerea Direcţiei de Finanţe spune că, în condiţiile actuale de criză pe piaţa imobiliară, cu greu se reuşeşte valorificarea lor.

În urma unei dispoziţii a Ministerului Finanţelor Publice, Direcţia de Finanţe Maramureş a dat recent două autoturisme, cu titlu gratuit, la o casă de pensii şi la Senat. "Bunuri – sunt şi maşini. Acestea îşi găsesc cumpărători. Maşinile care îndeplinesc condiţiile de circulaţie pe drumurile publice şi care au fot obiectul confiscării se declară la Ministerul de Finanţe. Acesta are posibilitatea de atribuire cu titlu gratuit a acestor mijloace de transport unor instituţii de stat. Am avut şi situaţii de atribuire cu titlu gratuit, chiar şi luna trecută două maşini au fost atribuite la alte instituţii", a declarat Ioan Popa, dir. ex. D.G.F.P. MM

Autoturismele confiscate de finanţişti de la rău-platnici se află în curtea Gărzii Financiare, fiind puse la dispoziţia celor interesaţi să le achiziţioneze însă oficialii Direcţiei spun că, în general, acestea nu îndeplinesc condiţiile de circulaţie pe drumurile publice decât în urma unor reparaţii. În luna ianuarie, Direcţia de Finanţe Maramureş a trimis maramureşenilor 2.164 de somaţii, valoarea creanţelor bugetare care trebuie recuperate fiind de 3,8 milioane lei.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.