Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a inculpatului BUCIUMAN CĂTĂLIN FLORIN (aflat în stare de reţinere), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi port fără drept a cuţitului.
Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, au rezultat ca "inculpatul Buciuman Cătălin Florin în noaptea de 2.06.2013, pe fondul consumului de alcool, fiind în apropierea localului „S.B.”, situat pe str.V.L., din municipiul B.M., judeţul Maramureş, având asupra lui un cuţit, i-a aplicat părţii vătămate F.C.F., mai multe lovituri în zona feţei şi gâtului, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale."
Tribunalul Maramureş a admis propunerea de arestare preventivă şi a dispus arestarea inculpatului Buciuman Cătălin Florin în perioada 04.07.-01.08.2013.
Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasa un raspuns