Baia Mare: Avertizarea cod galben de ceaţă a fost prelungită până dimineaţă la ora 4.00

Baia Mare: Avertizarea cod galben de ceaţă a fost prelungită până dimineaţă la ora 4.00

Avertizarea cod galben de ceaţă a fost prelungită până la ora 4.00 dimineaţă. Ceaţa este semnalată la nivelul judeţului nostru şi determină vizibilitatea scăzută, izolat sub 50 de metri.  Ceaţa este asociată cu depunere de chiciură şi chiar fulguială.

Comitetul Judeţean de iarnă recomandă conducătorilor de autovehicule să circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusă şi să folosească luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate şi de ceaţă. Se solicită şoferilor să adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusă şi să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul precedent. Se impune ca şoferii să renunţe, în zonele cu ceaţă, la efectuarea depăşirilor pentru a evita producerea de accidente rutiere. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie.  
                             
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.