Polițiștii din Baia Mare au reținut un tânăr de 24 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie. La data de 14 iunie, un bărbat a sesizat polițiștii de ordine publică din Baia Mare despre faptul că, în spatele unui imobil de pe strada Vasile Alecsandri, o tânără este agresată fizic.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au identificat victima, o tânără de 22 de ani, și pe concubinul acesteia, un tânăr de 24 de ani.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că și în data de 12 iunie tânăra a fost agresată fizic de concubinul acesteia. Victima prezenta urme de violență la nivelul feței și urechii stângi, respectiv o plagă posibil provocată prin mușcătură. Echipajele medicale aflate la fața locului i-au acordate primele îngrijiri medicale.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele tânărului și au continuat cercetările pentru luarea măsurilor legale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare. A fost continuată urmărirea penală față de agresor, iar sâmbătă a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, Judecătoria Baia Mare a emis mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.
Lasa un raspuns