Baia Mare are primar U.N.P.R. Cătălin Cherecheş s-a înscris la progresişti

Baia Mare are primar U.N.P.R. Cătălin Cherecheş s-a înscris la progresişti

Edilul băimărean, Cătălin Cherecheş, nu se dezice de la titulatura de traseist politic. După ce a fost dat afară din Partidul Naţional Liberal şi a activat o perioadă ca primar independent, primarul Cătălin Cherecheş s-a reorientat politic şi s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României. 

Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a recunoscut sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută de conducerea centrală de U.N.P.R. în municipiul Baia Mare, că edilul Cătălin Cherecheş este membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul României. "Este membru al U.N.P.R.-ului", a confirmat NECULAI ONŢANU, primar Sector 2. 
Întrebat de un jurnalist despre data în care a semnat adeziunea la U.N.P.R., edilul băimărean a ocolit răspunsul, apelând la o informaţie despre meciul din deplasare al jucătoarelor de la H.C.M. "Vreau să vă anunţ că echipa H.C.M. Baia Mare a câştigat cu 29 la 20 meciul de la Ploieşti. Cei care sunt alături de mine şi îmi dau o mână de ajutor sunt şi eu alături de ei.  Am promis iniţial celor de la Partidul Social Democrat că voi fi alături de ei în alegerile europarlamentare. Uitaţi că a venit momentul ca în această formulă, P.S.D.-U.N.P.R., să muncim pentru un scor important în Baia Mare, în Maramureş, în Transilvania, pentru Alianţa de Centru-Stânga.", a declarat CĂTĂLIN CHERECHEŞ, primar Baia Mare. 
Uniunea Naţională pentru Progresul României a anunţat încă de săptămâna trecută înscrierea lui Cătălin Cherecheş în U.N.P.R., însă edilul a evitat să dea un răspuns concis în acest sens. Conducerea U.N.P.R. a mai anunţat că primarul Cătălin Cherecheş este coordonatorul Uniunii Naţionale pentru Progresul României în Regiunea VI Nord-Vest. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.