Şeful administraţiei judeţene face apel la solidaritatea maramureşenilor pentru sprijinirea victimelor afectate de explozii şi a familiilor acestora.
„În acest moment, ca şef al administraţiei judeţene mă interesează siguranţa sighetenilor. Acest eveniment este, evident, un caz fără precedent. Sighetenii sunt şocaţi încă de cele întâmplate. După cercetările de până acum, este evident că SC Berg Sistem Gaz SA, firma distribuitoare de gaz la Sighetu Marmaţiei, se face vinovată de tragedia produsă în urma dublei explozii de duminică. Comisia de control continuă cercetările şi sper ca, în cel mai scurt timp, să putem afirma cu toată convingerea că nu mai există niciun fel de pericol, aspect esenţial pentru sigheteni”, transmite Mircea Man, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. Încă de duminică, şeful administraţiei judeţene a fost prezent în permanenţă la Sighetu Marmaţiei, împreună cu comisia de control coordonată de chestorul de poliţiei Liviu Popa, şeful Poliţiei Române. Mai mult, pentru siguranţa şi eficienţa cercetărilor, Mircea Man a solicitat intervenţia echipelor E.On Gaz, în vederea depistării eventualelor scăpări de gaze în zonă şi verificări amănunţite pe întreaga reţea administrată de SC Berg Sistem Gaz. “Am solicitat verificarea la sânge a celor 20 de km de reţea administrată în acest moment de SC Berg Sistem Gaz. Câtă vreme aceasta nu are potenţial, nu are specialişti, este absolut necesar să fie numită altă firmă care să preia distribuţia gazului în această zonă. Totodată, consider că Agenţia Naţională de Reglemenatre a Gazelor Naturale, care a dat de fapt avizul de funcţionare al SC Berg Sistem Gaz, încă din anul 2003, ar trebui să-şi asume răspunderea în acest caz şi să aducă cei mai buni specialişti pentru securitatea exploatării reţelelor şi instalaţiilor de gaz din Sighet”, precizează Mircea Man.
2000 de euro, costurile zilnice pentru un pacient afectat de arsuri grave
Pe de altă parte, preşedintele CJ este afectat de suferinţa victimelor în urma exploziilor, mai ales că starea a doi dintre pacienţi este destul de gravă. Unul dintre ei este chiar şeful firmei Berg Sistem Gaz, Silviu Comănici, operat azi de către medicii de la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Acesta are arsuri pe 85% din surpafata corpului, precum şi arsuri ale căilor respiratorii. La fel de afectat este şi poliţistul Darius Perhaiţă, din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Maramureş, care, de asemenea, a suferit arsuri pe circa 75% din suprafaţa corpului. “Îmi exprim din nou regretul faţă de cele întâmplate. E vorba de tineri şi oameni care au parte de o suferinţă cumplită din cauza arsurilor extrem de grave pe o mare suprafaţă din corp şi va fi foarte grea recuperarea lor. Costurile pentru un pacient aflat într-o astfel de situaţie, cu arsuri atât de grave, sunt de 2.000 de euro pe zi. Apoi recuperarea necesită tratament costisitor şi de lungă durată. Tocmai de aceea, fac apel la solidaritatea maramureşenilor pentru a veni în sprijinul victimelor şi familiilor acestora. Să ne aducem fiecare contribuţia pentru a diminua din suferinţa lor. Vom aloca anumite sume şi din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean şi urmează să fie deschis un cont pentru ajutorarea acestora”, mai subliniază Mircea Man.

Lasa un raspuns