BAIA MARE: Apartament cuprins de flăcări, un bărbat a fost rănit

În această dimineață, pompierii au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu într-un apartament situat la parterul unui bloc din n cartierul Dragoș Vodă din municipiul Baia Mare. La locul evenimentului au fost direcționate 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, cel de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj de prim ajutor SMURD.

Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp de către echipajele operative. Totodată, din apartament a fost extrasă o victimă, un bărbat imobilizat la pat. Acesta a fost evaluat medical la fața locului, prezentând arsuri de gradul II și III pe mare parte din suprafața corpului. Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, a fost transportat la spital, conștient

De asemenea, alti locatari au fost evaluați medical, însă nu au necesitat îngrijiri de specialitate. În clădire se aflau circa 20 de locatari, care au fost sfătuiți să nu părăsească locuința până la ventilarea mecanică a casei scării.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.