Angajatorii maramureşeni care încadrează în muncă, în perioada vacanţei, elevi sau stundeţi, beneficiază de un stimulent în valoare de 250 de lei lunar. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, perioada maximă de acordare a stimulentului financiar este de 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic.
În 2012, în judeţul Maramureş au fost încadraţi în muncă aproximativ 200 de elevi şi studenţi. "150 de elevi şi 50 de studenţi. Firmele care au încheiat contract de muncă cu elevii şi studenţii au fost din industria lemnului, în special prelucrarea lemnului din municipiul Sighetu Marmaţiei, au fost în domeniul turismului şi serviciilor ca şi ospătari, barmani şi bucătari şi un alt domeniu de activitate este industria de mobilă, unde de asemenea s-au angajat pe perioadă determinată mai ales elevi", a declarat Ştefania Donca, inspector superior A.J.O.F.M. Maramureş.
Legea care prevede stimularea încadrării în muncă a elevilor sau studenţilor este valabilă şi în acest an. "Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş vine în sprijinul elevilor şi studenţilor în perioada vacanţelor. Ţinând cont că a început vacanţa de vară, Legea 72/2007 îi ajută şi facilitează respectiv agenţii economici ca să angajeze elevii şi studenţii în perioada vacanţei. În ce constă acest ajutor financiar? 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, ceea ce înseamnă 250 de RON, în condiţiile în care aceştia se angajează la firmele respective care au locuri de muncă vacante.", a precizat Ştefania Donca, inspector superior A.J.O.F.M. Maramureş.
Stimulentul financiar se acordã la cererea angajatorului din bugetul asigurãrilor pentru şomaj. Diferenţa dintre stimulentul financiar lunar şi salariul realizat se suportã de cãtre angajator din fonduri proprii. "Legea presupune bineînţeles încheirea unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii cu normă întreagă sau după caz, cu timp parţial de muncă", a adăugat Ştefania Donca, inspector superior A.J.O.F.M. Maramureş.
Tinerii absolvenţi care nu îşi găsesc un job în această perioadă pot opta pentru şomaj. Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş au arătat că elevii care au absolvit liceul au început deja să îngroaşe rândurile şomerilor. Aproximativ 150 de elevi şi-au depus până în prezent dosarul pentru indemnizaţia de şomaj însă numărul acestora va creşte în zilele următoare, spun oficialii agenţiei. Ţinând cont de statistica de anul trecut, la finele lunii iulie, Agenţia se va confrunta cu un număr substanţial de dosare depuse de tinerii ieşiţi de pe băncile şcolii.

Lasa un raspuns