Baia Mare: Ana Moldovan este noua şefă a Inspectoratului Şcolar Maramureş

Baia Mare: Ana Moldovan este noua şefă a Inspectoratului Şcolar Maramureş

O nouă schimbare în funcţia de conducere a Inspectoratului Şcolar al judeţului Maramureş. Postul de inspector şcolar general îi revine de astăzi Anei Moldovan, membru al Partidului Social Democrat. Ordinul de numire în funcţie a fost semnat deja de Ministerul Educaţiei, urmând să fie transmis în teritoriu până la finalul acestei săptămâni.

Ana Moldovan este, de astăzi, noul inspector şcolar general. Şefa I.S.J. şi-a luat deja în serios atribuţiile noii funcţii. Aceasta va participa la sfârşitul săptămânii la Sinaia, la o întâlnire cu inspectorii şcolari din ţară.  Social-democrata Ana Moldovan este preşedintele organizaţiei de femei a Partidului Social Democrat Maramureş şi totodată, consilier judeţean din partea U.S.L. În decurs de două luni, la conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Maramureş au avut loc mai multe schimbări. Mariana Pop a anunţat la sfârşitul lunii mai că şi-a dat demisia din funcţia de inspector şcolar general, motivându-şi gestul drept o "decizie personală". Locul acesteia a fost ocupat apoi, pe perioadă determinată, de prof. Cristian Heuberger, de la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai". Acesta a exercitat funcţia de inspector şcolar general timp de o lună şi jumătate iar, începând de astăzi, la conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Maramureş a fost numită social-democrata Ana Moldovan. Investirea oficială în funcţie va avea loc, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.