Baia Mare: Alegeri până cel târziu la finele lunii mai, în P.C. Maramureş, consideră Cornelia Negruţ

Baia Mare: Alegeri până cel târziu la finele lunii mai, în P.C. Maramureş, consideră Cornelia Negruţ

Primăvara acestui an vine cu alegeri interne şi în cadrul organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, care stă pe un butoi de pulbere gata să explodeze. Tensiunile dintre preşedintele interimar Cornelia Negruţ şi preşedintele Consiliului Judeţean, Zamfir Ciceu nu mai reprezintă o noutate, iar fiecare dintre cei doi luptă acum pentru funcţia de conducere a Partidului Conservator Maramureş.

Conservatorii maramureşeni analizează, stabilesc structurile de conducere şi aşteaptă dispoziţia de la Bucureşti pentru a organiza alegeri la filiala din Maramureş. Zvonurile din urbea băimăreană spun că alegerile în P.C. Maramureş bat la uşa conservatorilor. De cealaltă parte însă, Cornelia Negruţ este de părere că acestea vor avea loc cel mai probabil în luna mai. "După şedinţa Biroului Executiv Central vom ştii exact când vor fi. Se preconizează undeva la sfârşitul lui mai, s-ar putea ca data să se schimbe. Deocamdată nu se ştie nimic. Suntem în organizare de structuri, în definitivarea structurilor, pentru că ele sunt interimare, doar în proporţie de 30% sunt definitive", a declarat Cornelia Negruţ, preşedinte interimar P.C. Maramureş

Partidul Conservator a câştigat anul trecut în Maramureş şefia Consiliului Judeţean şi un post de deputat în Maramureşul istoric, dar relaţia dintre Cornelia Negruţ, care a fost aproape de Zamfir Ciceu în campania electorală din mai-iunie 2012, s-a schimbat radical în ultimul an. Cei doi conservatori sunt acum precum „şoarecele şi pisica”, o recunoaşte chiar deputatul de Sighet, Cornelia Negruţ. "Da, la fel de tensionată este relaţia dintre noi. Ca şi şoarecele şi pisica. Nu ştim care e şoarecele şi care se pisica", a adăugat Negruţ.

În cadrul vizitei sale în Maramureş, vicepreşedintele Partidului Conservator, Maria Grapini, a menţionat că are nevoie atât de Zamfir Ciceu cât şi de Cornelia Negruţ în organizaţia din Maramureş însă cine va rămâne în picioare după toată această luptă politică tensionată, rămâne de văzut. Cert este că Zamfir Ciceu nu a fost prezent astăzi la birou, iar gura lumii spune că preşedintele Consiliului Judeţean s-a aflat la Bucureşti, pentru a-şi continua negocierile pentru funcţia de conducere în partid. Mai mult, alte guri spun că deputatul de Sighet, Cornelia Negruţ, este tot mai aproape de tabăra naţional-liberală.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.