Baia Mare: ALEGERI – 69 de social-democraţi vor participa la Congresul P.S.D.

Baia Mare: ALEGERI – 69 de social-democraţi vor participa la Congresul P.S.D.

Social-democraţii îşi aleg conducerea, în cadrul unui congres care se va desfăşura în perioada 19-20 aprilie la Bucureşti. Judeţul Maramureş va fi reprezentat de 69 de delegaţi, dintre care 5 vor fi din Sighetu Marmaţiei.

Partidul Social Democrat Maramureş va fi reprezentat de 69 de delegaţi la congresul P.S.D., care se desfăşoară în perioada 19-20 aprilie, în capitală. Vineri dimineaţă vor avea loc atelierele Consiliului Naţional al P.S.D., pe diferite domenii sociale, de la administraţie şi descentralizare la activităţile de tineret, muncă şi sănătate.

Preşedintele P.S.D. Maramureş spune că în cadrul congresului vor mai avea loc discuţii şi dezbateri în ceea ce priveşte viitorul Partidului Social Democrat până la alegerile din 2016. Alegerile propriu-zise sunt programate pentru ziua de sâmbătă, în cadrul congresului, pentru diferite funcţii: preşedinte, preşedinte executiv, vicepreşedinţi regionali şi vicepreşedinţii aleşi la nivel naţional. Partidul Social Democrat Maramureş alături de organizaţiile din nord-vestul ţării au adoptat rezoluţii de susţinere a lui Ioan Rus.

Cei 69 de delegaţi care vor participa la congres au fost anunţaţi în cadrul conferinţei judeţene a Partidului Social Democrat Maramureş însă pe liste au intervenit o serie de modificări. Unii dintre cei care au fost anunţaţi pe scena conferinţei judeţene nu au mai putut să meargă la congres, astfel că organizaţia judeţeană a oferit posibilitatea altor oameni implicaţi în administraţie, în general viceprimari şi consilieri locali să participe la lucrările congresului. De asemenea, la congres va mai participa un număr redus de invitaţi care nu vor avea drept de vot. Organizaţia P.S.D. Sighetu Marmaţiei va fi reprezentată de 5 delegaţi: Ioan Sas, Valeria Motoc, Oana Tompoş, Sorin Vlaşin şi Doru Orza.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.