Baia Mare: Agility Party şi Dog Dancing, în acest sfârşit de săpătămână, pentru toţi iubitorii şi proprietarii de câini

Baia Mare: Agility Party şi Dog Dancing, în acest sfârşit de săpătămână, pentru toţi iubitorii şi proprietarii de câini

Dog Dancing şi Agility Party în acest sfârşit de săptămână, în Maramureş. Este vorba despre un eveniment organizat în premieră în judeţul nostru pentru toţi iubitorii şi proprietarii de câini care doresc să obţină o mai bună socializare între „prieten” şi proprietarul lui. Evenimentul va avea loc la Complexul Gini House, situat la ieşirea din localitatea Lăpuşel.

„Agility este un sport canin la care nu contează rasa, dimensiunea câinelui şi se poate practica de către oricine. În acest sens, ca să arătăm deţinătorilor de câini din Baia Mare, sâmbătă am organizat special pentru ei un astfel de eveniment, la care am invitat campioanele Ungariei de Agility ca să facă o demonstraţie să vadă toată lumea ce înseamnă agility-ul. Ca şi în orice sport, e nivel de începător, avansat, dar de fiecare depinde cât de mult vrea să persevereze această activitate pentru a ajunge şi la competiţii internaţionale. Din păcate, la noi în ţară, sportul canin e abia la început iar partea de dog dancing şi agility este prea puţin răspândită”, a declarat Majoros Andrei Csaba, proprietarul complexului. 

Agility este o ramură sportivă deschisă tuturor câinilor, elementul esenţial constând în a face posibilă abordarea şi învingerea obstacolelor, în vederea evaluării inteligenţei şi agilităţii canine. Cu ajutorul acestui sport, se obţine o bună socializare a câinelui, o armonie între câine şi conducător, aprofundându-se comenzile dresajului de companie elementar. Agility Party va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 11:00. Vor putea participa, fără a achita vreo taxă, toţi cei care doresc să îşi iniţieze câinii în secretele Dog Dancing şi Agility. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.