29 iulie este ultima zi în care absolvenţii de liceu din acest an îşi pot depune dosarele pentru primirea indemnizaţiei de şomaj.
Pentru a putea beneficia de indemnizaţia de şomaj, absolvenţii de liceu trebui să respecte o serie de condiţii:
– dosarul trebuie depus la agenţia de pe raza de domiciliu sau reşedinţă în termen de 60 de zile de la absolvire;
– absolvenţii de liceu se pot înregistra şi la un furnizor de servicii specializat pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditat sau notificat conform legii. Adeverinţa eliberată de la acest furnizor certifică data înregistrării persoanei în evidenţele proprii;
– nu au reuşit să se încadreze în muncă conform pregătirii lor;
– nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării şomajului;
– nu are venituri, iar dacă realizează, acestea sunt mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă; valoarea acestuia este de 500 de lei.
Dosarul depus de absolvenţii de liceu la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Maramureş trebuie să conţină:
– actul de identitate în original şi copie;
– actele de studii şi de calificare, în original şi copie;
– adeverinţă medicală din care să rezulte că persoana este aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale;
– acte eliberate de organele fiscale din care să rezulte că persoana nu înregistrează venituri.
Pentru absolvenţi, indemnizaţia de şomaj este o sumă fixă, lunară, în valoare de 250 de lei, şi se acordă pe o perioadă de 6 luni. Pentru informaţii suplimentare se poate accesa site-ul AJOFM Maramureş: www.maramures.anofm.ro, secţiunea Dosare pentru/Acte necesare.

Lasa un raspuns