În data de 09.05.2012, în jurul orei 23:00, subunitatea operativă de jandarmerie s-a deplasat pe B-dul Independenţei din Baia Mare, unde a surprins-o Lenuţa V. de 31 de ani din localitate, care este susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de prostituţie.
Aflându-se pe B-dul Independenţei din localitate, în scopul atragerii unor persoane de sex masculin pentru întreţinerea de relaţii sexuale contra unor sume de bani, în dreptul acesteia s-a oprit un bărbat de 58 ani din Baia Mare, căruia Lenuţa V. i-a propus să întreţină relaţii sexuale în schimbul sumei de 20 lei. Cele două persoane s-au deplasat pe marginea râului Săsar, unde au întreţinut relaţii sexuale. În momentul în care au fost observaţi de către jandarmii, bărbatul şi-a abandonat bicicleta marca ,,Falter” şi a fugit de la faţa locului traversând râul Săsar prin apă, dar în scurt timp a fost prins de către jandarmi pe b-dul Bucureşti.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că făptuitoarea a fost sancţionată contravenţional de către jandarmi, de 23 ori, în cursul anului 2011 – 2012. Dosarul cu actele premergătoare întocmite a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.

Lasa un raspuns