Instituţia Prefectului a primit de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o avertizare de vreme severă pentru zona delimitată a localităţilor Vadu Izei, Bârsana, Ocna Şugatg, Cerneşti, Băiuţ, Cicârlău şi Baia Mare. Avertizarea de producere a fenomenelor meteorologice imediată este valabilă până la ora 7.30. În atenţionare se precizează despre frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, căderi de grindină de dimensiuni medii şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp.
Prefectul Anton Rohian, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea echipelor de intervenţie. De asemenea, au fost înştiinţaţi şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU Maramureş. Echipe de intervenţie ale societăţilor care asigură furnizarea utilităţilor pentru populaţie şi agenţii economici sunt pregătite să remedieze eventuale defecţiuni apărute datorită fenomenelor meteorologice periculoase. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor interveni operativ, dacă situaţia o va impune, în sprijinul populaţiei la producerea unor situaţii de urgenţă.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor să îşi închidă ferestrele de la locuinţe şi alte categorii de construcţii. La deplasarea în afara locuinţelor, populaţia este necesar să se evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol. O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone. Proprietarii de autovehicule sunt sfătuiţi să nu-şi parcheze maşinile sub copacii izolaţi sau în apropierea unor arbori care se pot fi prăbuşiţi de rafalele de vânt şi produce daune acestora. Aceeaşi sugestie este de a nu lăsa autoturismele nesupravegheate în apropierea stâlpilor,panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule. În cazul afectării de vântul puternic al unor stâlpi de la reţele de iluminat public sau ruperii unor cabluri electrice, cetăţenii sunt îndemnaţi să nu atingă aceşti stâlpi sau firele căzute la pământ. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor probleme generate de intensificările de vânt, grindină sau precipitaţii. Nu se recomandă parcarea autovehiculelor pe poduri şi podeţe care, datorită precipitaţiilor torenţiale, pot fi colmatate de aluviuni şi deşeuri de material lemnos şi care pot obtura cursul de apă. Având în vedere posibilitatea producerii unor efecte negative ale fenomenelor meteorologice generate de precipitaţii, căderi de grindină şi intensificări ale vântului, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale se va proceda la supravegherea podurilor, podeţelor, secţiunilor înguste pe cursurile de apă, în scopul evitării apariţiei de blocaje. De asemenea, vor fi monitorizate zonele cunoscute, în care sunt posibile formarea torenţilor. Turiştii care tranzitează zone de risc li se atrage atenţia să nu campeze în apropierea cursurilor de apă, mai ales cele din zonele care favorizează formarea de torenţi sau şuvoaie. Situaţia hidrometeorologică va fi monitorizată permanent de pompierii militari din cadrul Centrului Operaţional al ISU Maramureş şi de angajaţii din dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
Avertizare vreme severă pentru partea de nord-vest a judeţului Maramureş!

Lasa un raspuns