Instituţia Prefectului a primit de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o avertizare de vreme severă pentru zona delimitată a localităţilor Baia Sprie, Şişeşti, Dumbrăviţa şi Groşi. Avertizarea de producere a fenomenelor meteorologice imediată este valabilă până la ora 15.00. În atenţionare se menţionează despre frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, căderi de grindină de dimensiuni medii şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp.
Prefectul Anton Rohian, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea echipelor de intervenţie. De asemenea, au fost înştiinţaţi şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU Maramureş. Echipe de intervenţie ale societăţilor care asigură furnizarea utilităţilor pentru populaţie şi agenţii economici sunt pregătite să remedieze eventuale defecţiuni apărute datorită fenomenelor meteorologice periculoase. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor interveni operativ, dacă situaţia o va impune, în sprijinul populaţiei la producerea unor situaţii de urgenţă.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor să îşi închidă ferestrele de la locuinţe şi alte categorii de construcţii. La deplasarea în afara locuinţelor, populaţia este necesar să se evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol. O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone. Proprietarii de autovehicule sunt sfătuiţi să nu-şi parcheze maşinile sub copacii izolaţi sau în apropierea unor arbori care se pot fi prăbuşiţi de rafalele de vânt şi produce daune acestora. Aceeaşi sugestie este de a nu lăsa autoturismele nesupravegheate în apropierea stâlpilor,panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule. În cazul afectării de vântul puternic al unor stâlpi de la reţele de iluminat public sau ruperii unor cabluri electrice, cetăţenii sunt îndemnaţi să nu atingă aceşti stâlpi sau firele căzute la pământ. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor probleme generate de intensificările de vânt, grindină sau precipitaţii. Nu se recomandă parcarea autovehiculelor pe poduri şi podeţe care, datorită precipitaţiilor torenţiale, pot fi colmatate de aluviuni şi deşeuri de material lemnos şi care pot obtura cursul de apă. Având în vedere posibilitatea producerii unor efecte negative ale fenomenelor meteorologice generate de precipitaţii, căderi de grindină şi intensificări ale vântului, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale se va proceda la supravegherea podurilor, podeţelor, secţiunilor înguste pe cursurile de apă, în scopul evitării apariţiei de blocaje. De asemenea, vor fi monitorizate zonele cunoscute, în care sunt posibile formarea torenţilor. Turiştii care tranzitează zone de risc li se atrage atenţia să nu campeze în apropierea cursurilor de apă, mai ales cele din zonele care favorizează formarea de torenţi sau şuvoaie. Situaţia hidrometeorologică va fi monitorizată permanent de pompierii militari din cadrul Centrului Operaţional al ISU Maramureş şi de angajaţii din dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
Avertizare vreme severă pentru localităţile Baia Sprie, Şişeşti, Dumbrăviţa, Groşi!

Lasa un raspuns