Audio | Sindicatele din învățământ se pregătesc să intre în grevă generală începând cu 10 ianuarie 2022

Sindicatul din Învățământul Preuniversitar ”Spiru Haret” Maramureș au avut o grevă japoneza, iar acum se pregătesc de greva generală începând cu 10 ianuarie 2022., ca urmare a faptului că în proiectul de buget pentru anul viitor, angajații din sistemul de învățământ vor primi doar 4% creștere salarială, deși li s-a promis 16%.

”77,8% dintre respondenții unui chestionar al federațiilor sindicale din învățământ spun că sunt de acord cu „prorogarea” încheierii situației școlare pe semestrul I, iar 67,5% susțin declanșarea grevei generale începând cu 10 ianuarie 2022. De asemenea, salarizarea demotivantă precum și situația din sistemul de învățământ determină peste 40% dintre angajați să se gândească să plece din unitățile de învățământ și să-și caute alte locuri de muncă. Circa 60% dintre respondenți regretă că au ales să opteze pentru sistemul educațional” – spune Daniel Pop, președintele Sindicatului din Învățământul Preuniversitar ”Spiru Haret” Maramureș.

În total, 32.744 de angajați din sistemul de educație de la stat au răspuns la întrebările puse de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.