Cea mai mare parte a ţării se află de câteva zile sub cod galben de ploi abundente şi inundaţii. Maramureșul nu scapă nici la sfârșitul săptămânii de vremea rea întrucât atenționarea meteorologică se prelungește până sâmbătă.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie vor fi ploi torenţiale, însoțite de descărcări electrice, vijelii şi grindină.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor informează că având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pe râurile din mai multe județe printre care se numără și Maramureșul sunt posibile surgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri cu depăşiri ale cotelor de apărare.

Lasa un raspuns