Administrația națională de meteorologie a emis o nouă atenționare meteorologică de instabilitate atmosferică și ploi torențiale valabilă de până în 21 mai. În Maramureș se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină.
În cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureș, nordul și vestul Moldovei, Oltenia și nordul și nord-vestul Munteniei, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Având în vedere situația hidrologică și avertizarea cod portocaliu emisă pentru bazinele hidrografice, președintele CJSU Maramureș, prefectul Vasile Moldovan, a dispus asigurarea permanenței la unitățile administrativ-teritoriale din bazinele hidrografice aflate sub incindența codului portocaliu. De asemenea, echipele de intervenție ale SGA Maramureș sunt pregătite să intervină, împreună cu pompierii militari în sprijinul populației, respectiv a bunurilor materiale. Și echipele din cadrul comitetelor locale pentru situații de urgență, respectiv serviciilor voluntare pentru situații de urgență li s-a cerut să fie pregatite să sprijine și să intervină dacă situația o va impune pentru eliminarea efectelor negative produse de inundații. Evoluția fenomenelor hidrometeorologice este monitorizată la nivelul judetului de către dispeceratele ISU și SGA.
Lasa un raspuns