Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri un Cod Portocaliu de caniculă valabil sâmbătă în județele Teleorman, Giurgiu și Călărași, în timp ce alte 16 județe și Capitala rămân sub Cod Galben.
Potrivit ANM, sâmbătă, 5 septembrie, vremea se va menține caniculară în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și sudul Moldovei, unde temperaturile maxime vor atinge pe arii extinse 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În județele Teleorman, Giurgiu și Călărași maximele termice se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Cele 16 județe care se vor afla sâmbătă sub Cod Galben sunt Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Buzău, Ialomița, Brăila, Galați, Vrancea, Constanța și Tulcea la care se adaugă municipiul București.
În cursul zilei de duminică, 6 septembrie, în sud-estul teritoriului vremea se va menține călduroasă, izolat caniculară, precizează ANM.
Pe de altă parte, potrivit unei informări emise tot vineri de meteorologi, pe parcursul zilei de sâmbătă, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în regiunile vestice, nordice și centrale și în zonele de deal și de munte. Pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 35…40 l/mp.
În sudul și nord-estul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local, în special în noaptea de sâmbătă spre duminică (5/6 septembrie), iar în est și sud-est cu precădere în seara zilei de duminică și în primele ore ale nopții.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
ATENŢIONARE METEO: Cod Portocaliu de caniculă în 3 județe, Cod Galben în alte 16 și Capitală, sâmbătă; în Vest, Centru și Nord instabilitatea atmosferică se accentuează

Lasa un raspuns