Dacă anul trecut agricultorii au înregistrat pierderi însemnate din cauza secetei, nici anul acesta veștile de la meteorologi nu sunt îmbucurătoare. Specialiștii anunță o vară secetoasă, în care va exista un deficit mare de apă în sol, iar temeperaturile le vor depăși frecvent pe cele normale.
Seceta de anul trecut s-ar putea repeta și anul acesta, iar agricultorii vor fi printre cei mai afectați. Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie avertizează că temeperaturile în lunile de vară vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit, motiv pentru care vor fi afectate toate categoriile de culturi.
„Din prognoza care s-a făcut la Centrul european, pe termen lung, așteptăm o vară călduroasă, secetoasă, mai ales în lunile iulie și august vor fi precipitații puține și temperaturi foarte ridicate pentru zona noastră”, a precizat meteorologul Maria Pop.
Cu toate că în ultimele zile am avut parte de temperaturi de vară, de vineri vremea se va răci, revenindu-se la temperaturi normale pentru această perioadă.
„Atât mâine cât și poimâine vom avea vreme frumoasă și caldă, cerul va fi variabil, mai mult senin, cu temperaturi de vară chiar. Temperaturile la această oră sunt de peste 25 de grade, dar de vineri noaptea și sâmbătă așteptăm și precipitații, însoțite de descărcări electrice, manifestări ale vremii de vară. În spatele frontului de precipitații vremea se va răci, dar va fi normală pentru data la care ne aflăm și maximele se vor situa în jur de 15-16 grade”, a mai spus meteorologul Maria Pop.
Meteorologii spun că temperaturile din ultimele zile au fost cu 10 grade peste cele normale în această perioadă.
Lasa un raspuns