ATELIER: A cincea zi de festival vine cu trei spectacole deosebite

Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER în a cincea zi, miercuri,18 iunie, vine cu trei spectacole deosebite.

De la ora 17:00, la Teatrul de Păpuși, Kamaraszínház Arad prezintă drama ”Decalogul după Hess”. Drama scrisă de Alina Nelega îl prezintă pe cel care a fost condamnat la închisoare pe viață în procesul de la Nürnberg, pe conducătorul cu mintea tulbure, adjunctul lui Hitler, o figură bântuită de ideologia nazistă, care se agăța de Führer datorită pierderii credinței, care apare când sub forma unui animal, căruia i s-a mistuit toată umanitatea, în incapacitatea de a-și vedea păcatele, când sub forma unui suflet rănit care se prăbușește la pământ, răpus de teamă.

De la ora 19:15,  în sala mare, are loc spectacolul Teatrului Municipal Baia Mare ”Cum mi-am petrecut sfârșitul verii”. Mitul copilăriei ca vârstă de aur începe în jurul unui heleșteu, unde un grup de fete și băieți se joacă de-a „fabrica de jucării”. Aceștia își distribuie roluri și intră în joc de-adevăratelea. Treptat, încep să se cunoască. Jocurile se dezvoltă, iar timpul parcă se evaporă. Copiii cresc, pubertatea e depășită, dar inocența nu se pierde în totalitate. Lumea lor rămâne un tărâm nesecat al dorințelor de împlinire.” (Ana Liliana Ilea)

La ora 22:00, la Teatrul de Păpuși, începe Teatrul Carusel din Gyula și Kamaraszínház Arad, pune în scenă ”Kean” de Raymund Fitzimons. Edmund Kean, prințul scenei engleze, la fel ca și regele Charles al III-lea. Richard, regele malefic pe care l-a jucat cu atâta drag, caută să distrugă pe oricine aspiră la tronul său. Își petrece cea mai mare parte a timpului în pub-uri, în compania curvelor. Stilul său de viață depravat avea să devină notoriu în Anglia și America. Acest om indisciplinat a fost un artist de neegalat. Primul mare actor shakespearian romantic.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.