Asociația Pensionarilor din Sighet a demarat acțiunea de distribuire de ajutoare bănești persoanelor înscrise în asociație și care au o pensie mai mică de 900 de lei. Zeci de vârstnici se încadrează în criteriile cerute.
Asociația Pensionarilor din Sighet are peste 2000 de membri. Dintre aceștia, 50 se încadrează în condițiile solicitate de Federația Națională a Pensionarilor, cea care oferă un ajutor de 100 de lei pentru fiecare pensionar care are pensie mai mică de 900 de lei.
”După părerea mea nu e modul cel mai corect de împărțit banii, pentru că mulți dintre pensionarii noștri au o pensie mică, dar au și alte venituri, iar unii au o pensie mai mare, dar sunt mult mai nevoiași. Banii sunt alocați din fondul Consiliului Vârstnicilor, din cadrul Federației Naționale a Pensionarilor din România”, spune Eva Bathory, președintele Asociației Pensionarilor din Sighet.
Cine dorește să devină membru al asociației trebuie să meargă la sediul acesteia, din strada Alexandru Ivasiuc, cu un cupon de pensie, buletinul și să cotizeze minimum trei lei pe lună.
”Pensionarii au primit tot timpul mai mult decât au cotizat. De fiecare dată de Paști și de Crăciun le dăm pachete cu alimente – ulei, zahăr, făină, orez. Pe lângă sprijinul financiar oferit, membrii asociației beneficiază și de activități de socializare și participă la excursiile orgainizate de asociație. Anul acesta am organizat ieșiri pe Transalpina, în Delta Dunării, în Grecia și la Aqua Star. Căutăm peste tot să obținem prețuri mai convenabile pentru pensionari”, precizează Eva Bathory.
Asociația Pensionarilor din Sighet are personalitate juridică și este afiliată la Federația Națională a Pensionarilor din România. Conducerea asociației a participat recent la cel de-al şaptelea congres al Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, desfăşurat la Sinaia.
”S-a discutat despre probleme pe care le tot cerem să fie rezolvate și prea puțin se rezolvă. S-a discutat despre politicile guvernamentale care încearcă să asigure un trai corespunzător pensionarilor, ceea ce nu s-a reușit încă. Nu prea am obținut mare lucru până acum de la guvernanți, doar promisiuni”, spune Eva Bathory.
În cadrul asociației există și persoane ce reprezintă cazuri sociale, de exemplu o bătrână cu o pensie de 400 de lei care e nevoită să întrețină și un nepot din acest venit.

Lasa un raspuns