ASOCIAȚIA ESPERANDO: Proiectul INCLUART s-a încheiat cu cursul de terapie prin muzică

A avut loc ultima activitate din cadrul proiectului INCLUART, proiect implementat de Asociația Esperando, în perioada iulie – noiembrie 2025 și realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, finanțat în cadrul programului pentru finanțare nerambursabilă din bugetul județului a proiectelor culturale.

Scopul principal al proiectului a fost crearea unui cadru accesibil, empatic și creativ în care tinerii cu dizabilități să se poată exprima, dezvolta și afirma prin activități culturale relevante și adaptate nevoilor lor.
Grupul țintă al proiectului a fost format din 20 de persoane cu dizabilități, cu vârste cuprinse între 14 – 40 de ani, din cadrul Asociației Esperando și de la Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități – Griviței.

În cele 5 luni au avut loc activități menite să contribuie la promovarea culturii tradiționale locale prin care s-a urmărit reducerea izolării sociale, creșterea stimei de sine și recunoașterea potențialului artistic al participanților.
Ultima activitate din cadrul proiectului a fost cursul de Terapie prin Muzică, care a fost organizat în colaborare cu Asociația Sound Art-e-Motion și a avut loc la Centrul de Zi de Recuperare Esperando. Acesta a reunit 16 participante dornice să învețe despre această terapie și modalitățile în care o pot integra în activitatea lor profesională. Doamna prof. Monika Manasse – psiholog, formator în lucrul terapeutic cu muzica, a pregătit pentru acestea, atât exerciții practice, cât și informații esențiale în domeniu. Formatul interactiv al cursului a permis exersarea tehnicilor în timp real, învățarea lor și adaptarea acestora la nevoile diferite ale persoanelor cu care se lucrează.
Au fost 5 ateliere de creație inspirate din tradiția românească (olărit, modelaj în lut, pictură, creație brățări, pictură pe obiecte din lut), care au oferit tinerilor cu dizabilități oportunitatea de a-și exprima identitatea, emoțiile și creativitatea.
De asemenea, a fost organizată o tabără de creație culturală, în perioada 10 – 12 octombrie, la Ocna Șugatag, în cadrul căreia au avut loc ateliere de creație și dans adaptate nivelului cognitiv și emoțional ale participanților.

Prin acest proiect, Asociația Esperando a dorit să transmită mesajul că incluziunea este posibilă și necesară, iar cultura este una dintre cele mai eficiente căi pentru a construi punți între oameni, pentru a încuraja empatia și pentru a crea o comunitate locală mai deschisă, mai educată și mai solidară.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.