Asociația Esperando continuă strângerea de fonduri în cadrul campaniei “Sprijinul tău este un pas spre normalitate”

Comisia juridică, integrare europeană, cultură, învățământ, tineret, sport și protecție socială a Consiliului Local a aprobat prelungirea campaniei “Sprijinul tău este un pas spre normalitate”, pentru o perioadă de 12 luni.

Începând cu data de 15 iulie, Asociația Esperando are aplasate urne de strângere de fonduri în mai multe locații din Baia Mare. Scopul campaniei este de a colecta fonduri care să ajute la îmbunătățirea condiţiilor şi activităţilor oferite persoanelor cu afecțiuni/dizabilități fizice, de către Asociația Esperando.

Ședințele de recuperare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă sunt o parte din activităţile datorită cărora aceste persoane reuşesc să se dezvolte şi să îşi îmbunătăţească starea de sănătate. Pentru aceasta e nevoie de sprijinul comunității, al oamenilor care aleg să nu rămână nepăsători la nevoile celor din jur. Orice donație, oricât de mică, este de folos pentru transformarea vieții persoanelor cu dizabilități.

”Mulţumim celor care au fost de acord să sprijine în continuare Asociaţia Esperando prin oferirea unui spaţiu pentru amplasarea urnelor în incinta locaţiilor administrate de ei, dar și celor care au ales și vor alege să doneze pentru a ne sprijini în demersul nostru”, arată cei de la Asociația Esperando.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.