ASE, la 100 de ani de la înfiinţare

ASE, la 100 de ani de la înfiinţare

Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), prima instituţie românească de învăţământ economic superior, s-a înfiinţat la 6 aprilie 1913, sub titulatura Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti (AISCI), prin Decretul Regal nr. 2978, publicat, ca lege, în Monitorul Oficial nr. 12 din 13 aprilie 1913. La 1 noiembrie 1913 au fost inaugurate cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei prim rector a fost prof. dr. Anton Davidoglu.

În decursul celor 100 de ani de funcţionare, instituţia a fost marcată de numeroase evenimente politice, sociale şi economice, înregistrând modificări nu numai în ceea ce priveşte subordonarea Academiei, ci şi în privinţa denumirii şi mai ales a structurii sale.

Din 1913 şi până în 1926, AISCI a funcţionat într-un spaţiu închiriat situat pe Calea Victoriei, la nr. 102, în apropierea Bibliotecii Centrale Universitare.

Actualul Palat al Academiei de Studii Economice din Bucureşti situat în Piaţa Romană nr. 6 şi Căderea Bastiliei nr. 2-10, a fost construit în trei etape.

În 1926 a fost dat în folosinţă Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale – Corpul 1, construit între anii 1924-1926, în Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romană, şi pe strada Cometa (actuala stradă Căderea Bastiliei).

În 1921, AISCI a obţinut dreptul de organizare a doctoratului.

Între anii 1932-1933, în Aula Magna a Palatului a fost realizată celebra frescă a Ceciliei Cuţescu-Storck, ‘Istoria comerţului românesc’ (sau ‘Istoria negoţului românesc’).
La 1 ianuarie 1935, AISCI a trecut din subordinea Ministerului Industriei şi Comerţului în cea a Ministerul Instrucţiunii Publice (decizia a fost luată în anul 1934, însă trecerea efectivă s-a realizat începând cu anul financiar 1935).

Tot în 1935, a fost inaugurată ‘Clădirea Bibliotecii’ – Corpul 2, pe strada Cometa, în continuarea aripii Corpului 1.

În 1940 a fost dată în folosinţă ‘Clădirea Muzeului Comercial şi Biroului Comercial’ (Corpul 3).

Cel mai important proiect de consolidare şi modernizare ale Palatului, în ansamblul său, s-a realizat în perioada 2004-2008.

Denumirea iniţială, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, s-a menţinut până în anul 1947, când, în urma fuzionării cu Academia de Studii Cooperatiste, a devenit Academia de Studii Comerciale şi Cooperatiste.

În 1948, prin Decretul 175/1948, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste şi-a schimbat numele în Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare (ISEP) iar din anul 1958 în Institutul de Ştiinţe Economice (ISE).

Denumirea actuală, Academia de Studii Economice (ASE), datează din anul universitar 1967/1968, când a avut loc o mai largă modernizare a învăţământului superior economic din România.

După 1989, modificările produse în structura învăţământului superior în general, şi în ASE în special, au generat o nouă concepţie de constituire a facultăţilor şi specializărilor. În prezent, în ASE funcţionează 11 facultăţi: Administrarea Afacerilor (cu predare în limbi străine); Administraţie şi Management Public; Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică; Contabilitate şi Informatică de Gestiune (facultate acreditată ACCA); Comerţ; Economie; Economia Agroalimentară şi a Mediului; Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori; Management; Marketing; Relaţii Economice Internaţionale. De asemenea, ASE oferă programe de studii academice postuniversitare, departamente de cercetare, de studii postuniversitare şi de perfecţionare didactică.

La ora actuală, Academia de Studii Economice este cea mai importantă instituţie de învăţământ economic superior din România, scopul fundamental constituindu-l pregătirea viitorilor specialişti în economie şi administraţie publică.

Istoria ASE, prestigioasă instituţie de învăţământ superior, este marcată de prezenţa în cadrul corpului profesoral a unor personalităţi ale vieţii politice şi economice, cum ar fi: Virgil Madgearu, Nicolae Iorga, Mihail Manoilescu, Ion N. Angelescu, Victor Slăvescu, Andrei Rădulescu ş.a.

De-a lungul timpului, mari personalităţi ale ştiinţei şi politicii naţionale şi internaţionale au fost distinse de Academia de Studii Economice cu titlul de Doctor Honoris Causa. Printre acestea se numără: laureaţii Premiului Nobel pentru economie Lawrence Klein (1980), James McGill Buchanan Jr. (1986) şi Joseph Stiglitz (2001); savanţii de renume internaţional Anghel Rugină şi Philip Kotler (considerat părintele marketingului modern); şefi de stat, precum Ion Iliescu, preşedintele României, Nursultan Abishevich Nazarbaiev, preşedintele Kazahstanului, Turgut Ozal, preşedintele Turciei, sau înalţi funcţionari europeni, precum Jacques Santer şi Romano Prodi, Joachim Almunia, sau baronesa Emma Nicholson of Winterbourne, raportor al Uniunii Europene pentru România în perioada 2000-2004.

La 26 martie 2013, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de decorare a Academiei de Studii Economice din Bucureşti "cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţare, pentru profesionalismul de excepţie şi abnegaţia manifestate de cadrele didactice în procesul de afirmare şi dezvoltare a învăţământului, ştiinţei şi culturii economice din România". Traian Băsescu a conferit Ordinul "Meritul pentru Învăţământ" – în grad de Comandor Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.