Biblioteca Bill Clinton a publicat transcripţii ale unor discuţii telefonice purtate în toamna anului 1999 de preşedinţii de la acea vreme ai Statelor Unite şi Rusiei. Potrivit documentelor, Boris Elţîn l-a informat pe Bill Clinton asupra deciziei de a-l alege pe Putin drept succesorul său la Kremlin.
Doi preşedinţi care au marcat istoria ultimului deceniu al secolului XX au vorbit la telefon în toamna lui 1999 despre liderul pregătit la Kremlin pentru începutul secolului XXI. Boris Elţîn i-a spus în două conversaţii telefonice lui Bill Clinton că mizează pe Vladimir Putin, un personaj cu un trecut în lumea spionajului. Într-o conversaţie din 9 septembrie 1999, Elţîn se declara convins că Putin va avea parte de sprijinul ruşilor. El a admis totodată că i-a luat ceva timp până s-a oprit asupra candidaturii sale. „Este un om cu tărie de caracter şi puternic, şi foarte comunicativ.
Un partener foarte profesionist“, i-a spus preşedintele rus omologului său american. La 19 noiembrie 1999, Elţîn a continuat pe acelaşi ton laudativ la adresa lui Putin: „Evident că Putin. El va fi succesorul. Este un democrat şi cunoaşte Occidentul. Are o forţă interioară“.
Citeste mai mult: adev.ro/pebvpp

Lasa un raspuns