Arestat preventiv pentru trafic de droguri

Un tânăr de 29 de ani din Baia Mare cercetat pentru trafic de droguri, conducere fără permis și sub influenţa substanţelor psihoactive a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit Tribunalului Maramureș, pentru a dispune măsura arestării preventive instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că tânărul, în 2 octombrie, a condus pe un drum public din Baia Mare un autovehicul fără a avea permis de conducere, însă având în sânge substanţe psihoactive. De asemenea, avea și 150 de punguțe cu droguri, pentru consum propriu și pentru vânzare. Cel în cauză a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.