Aproape 1000 de persoane sunt deja prezente la Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia

Jandarmii maramureșeni sunt prezenți la Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, acolo unde, cu puțin timp în urmă, a avut loc procesiunea cu Sfânta Icoană făcătoare de minuni.

Jandarmii au însoțit convoiul de pelerini de la biserica din satul Rohia, până sus la mănăstire. Aproape 1000 de oameni sunt deja prezenți și mult mai mulți mai sunt așteptați să ajungă pe parcursul nopții și mâine la mănăstire.

Jandarmii îndeamnă participanții să țină cont de recomandările forțelor de ordine, să evite zonele aglomerate, să manifeste răbdare în relație cu ceilalți participanți atât pe traseul de urcare și coborâre spre și dinspre mănăstire, cât și incinta acesteia pe parcursul derulării slujbelor religioase. Iar în cazul în care vă aflați într-o situație dificilă, apelați la sprijinul jandarmilor fie direct, fie sunând la numărul unic de urgență 112.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.