Grupul informatic american Apple se pregăteşte să lanseze o nouă tabletă, care va avea un ecran mai mic decât cel al modelului iPad, relatează Wall Street Journal, preluat de AFP."Furnizorii asiatici de componente pentru Apple se pregătesc de producerea în masă, în septembrie, a unei tablete al cărei ecran va fi mai mic decât cel de la iPad", scrie publicaţia americană pe pagina sa de internet, citând responsabili rămaşi sub protecţia anonimatului din cadrul unora dintre aceşti furnizori.Două surse aflate la curent cu pregătirile susţin că diagonala ecranului tabletei ar urma să fie mai mică de opt inci (circa 20 de centimetri), în timp ce diagonala iPad-ului este de 9,7 inci (circa 25 de centimetri), notează cotidianul.Articolul precizează că lansarea noului produs ar putea permite Apple să-şi menţină poziţia dominantă pe piaţa tabletelor, unde concurenţa a devenit tot mai acerbă după recenta intrare pe această piaţă a grupului sud-coreean Samsung şi a companiilor americane Amazon, Microsoft şi Google.AGERPRES
Lasa un raspuns