Aplicația Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice se deblochează marți

Aplicația Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice se va debloca începând cu data de 23.01.2024, ora 10.00.

Astfel, solicitanții care nu au selectat un instalator până la data suspendării Programului, au la dispoziție un termen de maximum 90 de zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziție de AFM la adresa www.afm.ro. În cadrul aplicației va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validați de către Administrația Fondului pentru Mediu.

În acest termen, instalatorii selectați au obligația efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum și aprobarea solicitanţilor eligibili, în condițiile și termenele stabilite prin Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1063/2023.

În cazul solicitărilor de revenire în statusul ”în verificare conformitate și eligibilitate”, determinate de rezoluția eronată aplicată de instalatori în aplicație, în urma analizei documentelor încărcate de solicitant, se stabilește un termen de maximum 5 zile calculate de la data de 23.01.2024, în cadrul căruia instalatorii sunt obligați să remedieze aceste situații.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.