Numărul autoturismelor ecologice vândute în România a ajuns, în primele cinci luni din 2018, la 1.372 de unităţi, aproape dublu faţă de intervalul similar din anul anterior, când se vânduseră 726 de exemplare "verzi", relevă datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES.
Conform statisticii, din totalul comercializat în perioada de referinţă, 1.084 de de exemplare sunt autoturisme hibrid (creştere de 62,8% faţă de primele cinci luni din 2017), iar 288 electrice 100%, de cinci ori mai multe (+380%) la nivel comparativ.
În intervalul ianuarie – mai 2018, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,3%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea era de 1,7%.
În luna mai a acestui an, au fost comercializate 354 de autoturisme electrice şi hibrid, în creştere cu 1,43%, în comparaţie cu luna precedentă, când s-au înregistrat 349 de exemplare noi vândute.
Potrivit APIA, în topul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în intervalul ianuarie – mai, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 105 unităţi, urmat de smart (51 de exemplare), BMW (46), Mercedes Benz (22), Renault (16), Volvo (15), Porsche (8) şi Audi (6).
Totodată, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada de referinţă, au fost înregistrate de Toyota (931 de unităţi), Lexus (46), Ford (25), Audi (13) şi Mercedes Benz (16).
Statistica APIA arată că, la nivelul anului trecut, ponderea autoturismelor electrice şi hibrid în totalul vânzărilor de unităţi noi a atins 2,2%, numărul acestora ajungând la 2.811 exemplare, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior.
Citește aici știrea completă.

Lasa un raspuns