APEL LA CALM: Primarul din Oncești le recomandă localnicilor să nu se panicheze din cauza pestei porcine

APEL LA CALM: Primarul din Oncești le recomandă localnicilor să nu se panicheze din cauza pestei porcine

După Ieud s-a confirmat pesta porcină și în Oncești. Primarul comunei, Matei Godja, le transmite localnicilor să nu se panicheze și să nu își sacrifice porcii din cauza pestei porcine africane. Edilul local le recomandă oamenilor să anunțe autoritățile dacă apare suspiciune de boală la porci. 

După apariția viruusului pestei porcine africane în Maramureș, s-a creat isterie și în comuna Oncești și oamenii au început să își sacrifice animalele fără să fie bolnave. Primarul Matei Godja le recomandă localnicilor să nu se sperie pentru că nu o să le sacrifice nimeni porcii care nu sunt bolnavi.
”Fac un apel pe această cale pentru toți locuitorii comunei Oncești, nu trebuie să dramatizăm și să intre oamenii în panică, chiar dacă ar fi să fie un caz de pestă nu trebuie să intrăm în panică pentru că nimeni nu vine să vă sacrifice porcii. Dacă mai apar cazuri de animale bolnave îi rog pe onceșteni să informeze autoritățile, dacă nu, să stea liniștiți și să se ocupe de gospodării ca și până acum. Totodată le recomand locuitorilor din Oncești  și nu numai să nu facă declarații nefondate despre acest subiect, iar cei din mass-media să se adreseze autorităților, să nu dezinformăm oamenii”, a declarat Matei Godja, primarul comunei Oncești.
Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar sau DSVSA județene.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.