Chiar dacă fostul poliţist, Cristian Cioacă, a fost condamnat la ani grei de puşcărie pentru omor şi profanare de morminte, lucrurile sunt departe de a fi clare. La câteva luni după ce a primit 22 de ani de închisoare, avocata lui Cioacă aruncă bomba.
În ciuda faptului că nu s-a găsit niciun cadavru, procurorii au obţinut condamnarea fostului soţ al Elodiei Ghinescu, Cristian Cioacă. Cu toate acestea avocata ex poliţistului, Maria Vasii, susţine că există martori gata să declare sub jurământ că au văzut-o pe Elodia, după dispariţia acesteia.
"Am fost sunată de către unul dintre martori. Mi-a dat identitatea sa şi a celorlalte două persoane alături de care se găsea în acea zi (…) A văzut-o pe Elodia în faţa acelui loc public, mi-au dat date concrete cu privire la autoturismul în care Elodia s-a urcat", a declarat Vasii la România TV.
Mai mult, apărătoarea ex poliţistului spune că deşi martorii respectivi au fost dispuşi să depună mărturie încă din 2009, intenţiile lor au fost ironizate de cei care au lucrat la acest dosar.
"A încercat să vorbească chiar în cursul anului 2007 şi a fost ridiculizat de către persoanele cărora care li s-a adresat", a precizat avocatul.
Fosta soţie a lui Cristian Cioacă a dispărut în august 2007. Fostul poliţist a fost suspectat de către procurori că şi-ar fi ucis soţia. În ciuda tuturor eforturilor depuse de oamenii legii cadavrul nu a fost găsit nici până în prezent. Chiar şi aşa, Cristian Cioacă a primit din partea judecătorilor 22 de ani de închisoare pentru omor şi profanare de morminte.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
Anunţul care AR PUTEA SCHIMBA TOTUL în cazul Elodiei!

Lasa un raspuns