Turiştii români şi străini care îşi vor face vacanţele în România începând cu această vară vor cheltui cu 10% mai puţin pe cazare şi mese, după ce TVA la alimente va fi redus la 9% din iunie, măsură la care se adaugă şi reducerea taxei la pachetele turistice, de la 1 ianuarie, potrivit ANT.
"Costul vacanţelor va scădea cu cel puţin 10% din vară, şi când spun vacanţe mă refer nu doar la pachetul de cazare cu mic dejun, ci la cât cheltuieşte turistul în staţiune pe mâncare şi cazare", a declarat agenţiei MEDIAFAX Mirela Matichescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).
Ea a spus că scăderea se datorează atât reducerii TVA la alimentaţie, de la 24% la 9%, încâpând din iunie, cât şi scăderii taxei pe valoarea adăugată, tot la 9%, la pachetele turistice, aplicată de la începutul anului.
Mirela Matichescu crede că toate restaurantele din staţiuni vor ieftini meniurile din luna iunie, lucru care se va resimţi în bugetul turiştilor, unde mâncarea ocupă cel mai important loc, alături de cazare.
"Cu aceste reduceri sperăm să intrăm într-o competiţie reală cu concurenţii noştri, în special cu Bulgaria. Măsurile disciplinare din ultima vreme, însoţite de facilităţi fiscale, vor fi benefice pentru turismul românesc. Operatorii economici vor fi motivaţi să lucreze la vedere şi să marcheze totul pe casă", crede oficialul ANT.
Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţie publică. El a precizat că TVA va fi redusă la toate alimentele, fără diferenţieri, pentru o aplicare simplificată, dar şi la băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică.
Guvernul îşi menţine totodată intenţia de a reduce cota standard de TVA la 20%, din ianuarie, după ce în primul trimestru al acestui an încasările la buget au fost cu 5 miliarde lei mai mari faţă de trimestrul similar de anul trecut.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
ANT: Costul vacanţelor în România va scădea cu peste 10% din vară, după reducerea TVA la alimente

Lasa un raspuns