ANSVSA: Încep controalele specifice pentru perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

ANSVSA: Încep controalele specifice pentru perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

Autoritatea Națională Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va efectua, prin structurile sale teritoriale, în perioada 7 – 19 aprilie 2014, o serie de acțiuni de control specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale, pentru a asigura românilor produse alimentare sigure, informează instituția.
Controalele urmăresc respectarea condițiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din toate târgurile de animale, piețele agroalimentare, unitățile de tăiere, procesare, depozitare, comercializare și unitățile de alimentație publică. Aceste acțiuni vor include toți medicii veterinari din direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor (DSVSA) județene, circumscripțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor (CSVSA), dar și din circumscripțiile sanitare veterinare zonale (CSVZ).
În perioada 7 — 14 aprilie, va fi asigurată permanența la nivelul DSVSA, CSVSA și CSVZ, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, vor fi afișate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranței alimentelor. Medicii veterinari vor solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorități competente locale (primării, consilii județene, prefecturi, ANAF, ANPC) în vederea organizării unor acțiuni comune de inspecție și control. CITEŞTE MAI MULT…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.