Ansamblul Mara, la 50 de ani de activitate

De 50 de ani Ansamblul Folcloric Mara duce mai departe autenticitatea și frumuseţea muzicii și a dansului tradițional maramureşean. De-a lungul anilor Ansamblul Mara a câștigat numeroase premii și a devenit un simbol al muzicii populare din Maramureș.

Ansamblul Mara s-a înfiinţat în anul 1968, datorită profesorului Gheorghe Petrovai, care a pus bazele acestui grup folcloric. De atunci şi până în prezent, Ansamblul Mara a câştigat o numeroase premii, printre care premiul Herder pentru folclor, Discul de aur şi Colierul de argint la Dijon, Franţa, şi multe alte distincţii la concursuri din ţară şi de peste hotare.

”Avem un eveniment deosebit, în an centenar, Ansamblul Mara împlinește 50 de ani de activitate, este un moment extraordinar. Din păcate evenimentul este umbrit de o tragedie pentru că o renumită solistă care a activat în cadrul Ansamblului Mara, Anuța Tite a fost condusă pe ultimul drum, Dumnezeu să o ierte. Noi suntem bucuroși că ducem tradiția mai departe, avem o trupă de copii minunați care duc faima ansamblului Mara mai departe, un ansamblu de renume care de-a lungul timpului a câștigat foarte multe trofee”, a precizat Gheorghe Rednic, coregraf Ansamblul Mara.

”Suntem onorați că din cadrul Ansamblului Folcoric Mara au făcut parte unii dintre cei mai mari artiști ai țării, Gheorghe Covaci Cioată, Gheorghe Turda, Anuța Iusco, regretata Anuța Tite, regretata Titiana Mihali, Năstăcuța Iuga, Nițuca Iusco, Voichița Nemeș și mulți alții care astăzi se bucură de succes pe toate scenele țării dar și internaționale. Cea mai mare realizare este că existăm de 50 de ani deși nu suntem remunerați cu nimic noi venim cu drag și continuăm să ducem mai departe moștenirea pe care am primit de la cei care au început acest lucru”, a adăugat artista Ileana Matus.

La sfârșitul săptămânii trecute într-un cadru festiv reprezentanții Ansamblului Mara au sărbătorit cei 50 de ani de activitate, au depănat amintiri și au vorbit despre proiectele pe care le au pentru viitor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.