Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pregăteşte sezonul de vacanţe iarna 2022 – vara 2023. Numit „ANPC la munte şi la mare”, programul, început deja de câteva zile la Poiana Braşov, îşi propune realizarea unei strategii speciale de pregătire a operatorilor economici care activează în domeniul turismului, cu concursul acestora, pentru ca apropiatul sezon turistic de iarnă, precum şi cel estival al anului viitor să poată oferi consumatorilor vacanţa pe care şi-o doresc, în cele mai bune condiţii.
În cazul în care un operator economic doreşte să verifice dacă este pregătit pentru a-şi deschide porţile în sezonul de vacanţă, poate solicita ANPC un control de fond. În urma acestei acţiuni, operatorul economic care a făcut solicitarea nu va fi sancţionat, în cazul în care comisarii vor constata neconformităţi, ci va primi un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuţie, urmând ca îndeplinirea acestora să fie reverificată de ANPC.

Lasa un raspuns