ANM: Temperaturi maxime pozitive în majoritatea zonelor ţării, în intervalul de prognoză 18 februarie-4 martie

ANM: Temperaturi maxime pozitive în majoritatea zonelor ţării, în intervalul de prognoză 18 februarie-4 martie

Vremea prognozată de către specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, în următoarele două săptămâni, se va afla sub semnul temperaturilor diurne pozitive, mai puţin în zona montană, unde termometrele vor indica numai valori cu minus. În primele zile ale intervalului de prognoză analizat (18 februarie-4 martie 2013) maximele termice vor ajunge, în unele regiuni, la 9 grade Celsius, după care va urma o perioadă caracterizată prin precipitaţii sub formă de ploaie şi scăderi ale temperaturilor cu până la 3-4 grade. Primele zile din martie vor fi primăvăratice în majoritate zonelor ţării.

Potrivit meteorologilor, în zona Banatului, în primele zile ale intervalului de prognoză, mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul a 6-7 grade Celsius, uşor peste valorile climatologice normale. Pe 22 februarie se va produce o uşoară răcire, iar regimul termic se va apropia de cel normal al perioadei, cu medii ale maximelor de aproximativ 4 grade. Temperaturile diurne se vor menţine în jurul acestei valori medii până pe 27 februarie, apoi vremea se va încălzi treptat, de la o zi la alta, până la sfârşitul intervalului de prognoză, când maximele termice vor atinge 7-8 grade Celsius, iar minimele nocturne vor fi între -2 şi -1 grad. Precipitaţii se pot consemna în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar acestea vor fi, în general, slabe cantitativ şi pe arii restrânse, cu excepţia perioadei 21-24 februarie, când vor fi ploi, mai însemnate cantitativ şi în extindere ca arie.

Pentru regiunea Crişanei
, temperaturile medii diurne se vor menţine la valori de 4-5 grade Celsius până pe 21 februarie, pentru ca din data de 22 februarie să scadă cu două grade, vremea devenind normală din punct de vedere termic pentru această perioadă a anului. Abia după 28 februarie se va produce o încălzire treptată şi temperaturile vor creşte de la o zi la alta, spre aproximativ 8 grade, în data de 3 martie. Minimele nocturne vor fi, în medie, uşor negative, la valori de la -5 la -2 grade Celsius. Probabilitatea de precipitaţii, predominant ploi ziua şi mixte noaptea, va creşte după data de 19 februarie, dar cantităţile de apă mai importante vor fi posibile cu precădere pe 22 şi 23 februarie.

Conform prognozei ANM, în Transilvania, temperaturile medii diurne se vor menţine, în general, între 2 şi 4 grade până spre sfârşitul lunii februarie, pentru ca în primele zile din martie să crească uşor şi treptat. Minimele nocturne vor fi exclusiv negative, situându-se, în medie, între -4 şi -6 grade până pe data de 26 februarie, când vor scădea spre -10 grade Celsius. După 28 februarie, regimul termic nocturn va marca o creştere uşoară şi treptată, revenind pe 2-3 martie, la valorile de la începutul intervalului de prognoză. Precipitaţii slabe vor fi posibile pe tot parcursul perioadei de prognoză, dar pe 22 şi 23 februarie acestea, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, vor fi moderate cantitativ şi se vor semnala în cea mai mare parte a regiunii.

În zona Maramureşului, în primele două zile ale intervalului de prognoză, se vor înregistra temperaturi medii diurne de circa două grade. Pe data de 20-21 februarie acestea vor marca o uşoară creştere, pentru ca apoi să revină la valorile iniţiale, în preajma cărora se vor menţine până la sfârşitul lunii februarie. În primele zile din martie temperaturile vor fi în creştere de la o zi la alta. Mediile minimelor nocturne vor fi negative, cu valori între -3 şi -7 grade, cele mai ridicate fiind de aşteptat pe 20 şi 23 februarie şi, din nou, pe 2 şi 3 martie, iar cele mai scăzute în dimineaţa zilei de 27 februarie. Probabilitatea de precipitaţii se va menţine ridicată după data de 19 februarie până la sfârşitul intervalului de prognoză, dar cantităţile de apă vor fi mai însemnate pe 22-23 februarie.

În Moldova, în primele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor creşte, în medie, de la aproximativ -2 grade pe 18 februarie până la 4-5 grade, pe 20-21 februarie, după care vor marca o scădere, urmând a se situa în jurul valorii de 1 grad Celsius, între 22 şi 26 februarie. În ultimele zile ale prognozei, acestea vor creşte uşor de la o zi la alta. Temperaturile minime medii vor fi negative pe tot parcursul intervalului, cele mai calde nopţi fiind de aşteptat pe 22 şi 23 februarie, când se vor atinge circa -3 grade, iar cele mai reci pe 26-27 februarie, când temperaturile nocturne vor coborî spre -8 grade. Vor cădea precipitaţii, predominant lapoviţe şi ninsori, cu o probabilitate mai mare între 21 şi 26 februarie, dar acestea vor fi pe arii extinse şi mai importante cantitativ între 22 şi 24 februarie.

Prognoza ANM relevă faptul că, în zona Dobrogei, media temperaturilor maxime va fi în creştere de la 2 grade, în prima zi, spre 7 grade pe 21 februarie, apoi va scădea treptat spre 3-4 grade Celsius între 23 şi 27 februarie. Din 28 februarie, temperaturile vor creşte de la o zi la alta, până la aproximativ 8 grade pe 3 martie. Temperaturile minime nocturne vor fi uşor pozitive doar între 21 şi 24 februarie, în rest vor coborî cu circa 2-3 grade Celsius sub limita de îngheţ. pe arii extinse. Pe arii extinse va exista probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, predominant sub formă de ploi, între 22 şi 25 februarie.

În zona Munteniei, vremea se va încălzi treptat de la medii ale maximelor diurne de 2 grade Celsius, în prima zi, până la 8 grade Celsius, pe 21 februarie. Ulterior, se va intra într-un proces de răcire care va determina valori de 2-4 grade Celsius până pe data de 27 februarie. În intervalul 28 februarie-3 martie, regimul termic va creşte de la o zi la alta, astfel încât în ultima zi a perioadei de prognoză se vor atinge, din nou, în medie, 8 grade Celsius. Temperaturile minime nocturne se vor situa, în medie, între -6 şi -1 grad, cu cele mai ridicate valori pe 22-23 februarie şi cele mai scăzute pe 27-28 februarie. Va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor între 21 şi 26 februarie, predominant ploi la început, apoi precipitaţii mixte. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ între 22 şi 24 februarie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.