Preasfinţitul părinte episcop Iustin a împlinit azi 56 de ani. Cu această ocazie a fost felicitat de reprezentanții Centrului Eparhial, dar și de oficialităţi judeţene şi locale.
Episcopul Iustin a asistat azi la liturghia oficiată în paraclisul Centrului Eparhial. Răspunsurile la sfânta liturghie au fost date de membrii grupului coral al ASCOR Baia Mare, cărora episcopul le-a mulţumit pentru ceea ce fac pentru păstrarea şi transmiterea în rândul tinerilor a credinţei ortodoxe, pentru implicarea în activităţile desfăşurate la nivel eparhial şi naţional, alături de tinerii din Asociaţia Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”. La ora 12:00, în Paraclisul de la Centrul Eparhial, episcopul Iustin a participat la slujba de Te-Deum, oficiată de arhimandriții Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, şi Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. Preasfinţitul părinte Iustin a vorbit la finalul slujbei despre binecuvântările din jumătatea de an care a trecut de la alegerea sa ca episcop al Maramureșului și Sătmarului.
”Orice asemenea prag este un moment de bucurie, să te bucuri pentru tot ce ai realizat în viață, dar privești la cât de multe sunt de realizat. Nu te poți bucura deplin. Noi, cu mila lui Dumnezeu, am realizat, împreună cu Preasfințitul Iustinian, ceva unic. În primul rând că am fost un tandem unic în biserica ortodoxă. Nu știu când se va repeta, poate o să îl repet eu cu un colaborator de-al meu, să sperăm că ne vom potrivi. Și am realizat, mergând de la acest fundament al iubirii și al comiuniunii și al înțelegerii fraterne și paterne care a fost între noi, atât de multe lucruri. Episcopia noastră a avut o dinamică unică. Nicio eparhie din țară nu a lucrat atât de mult cât s-a lucrat aici”, a spus episcopul Maramureșului și Sătmarului, Iustin.
Episcopul a fost felicitat de parlamentari, oficialităţi din cele două judeţe, Maramureş şi Satu Mare, protopopii şi secretarii eparhiali, preoţii Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” și credincioşi.

Lasa un raspuns