VIDEO | Angajații societății Vital au donat sânge

Zeci de  angajați ai societății Vital au donat sânge în cadrul celei de-a doua campanii de donare de sânge ”Alege să fi  prezent acolo unde este nevoie zi de zi de ajutorul tău!” 

Pentru că prima campanie de donare de sânge s-a bucurat de o largă deschidere din partea conducerii societății Vital, reprezentantele departamentului relații publice au organizat o nouă acțiune, marți, aliniindu-se astfel proiectului desfăşurat la nivel naţional de mai multe companii. La fel ca în cadrul acțiunii precedente, recoltarea de sânge s-a  desfășurat la sediul societății Vital din strada Gheorghe Șincai nr. 21, prin organizarea unuipunct mobil al Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș.

În ciuda faptului că luna august este cunoscută ca „luna concediilor”, zeci de angajați au răspuns prezent la această campanie, conștientizând importanța actelor umanitare pentru salvarea persoanelor aflate în nevoie. O bună parte dintre donatori a fost formată din angajați care, la ediția precedentă, din luna aprilie, au donat pentru prima dată. Mai mult, aceștia si-au manifestat interesul de a participa și la viitoarea campanie de acest gen, programată pentru luna decembrie a acestui an.

Medicii de la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș au fost impresionați de entuziasmul angajaților de la Vital și îi îndeamnă pe maramureșeni să doneze sânge, pentru că, dacă numărul acestora nu va fi constant, stocul va ajunge din nou să nu poată acoperi toate cerinţele spitalelor. Cei care vor să doneze sânge o pot face în continuare, la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.