ANCHETĂ LA SPITAL: Se verifică modul de organizare al concursului de asistenți de la Spitalul de Boli Infecțioase Baia Mare

ANCHETĂ LA SPITAL: Se verifică modul de organizare al concursului de asistenți de la Spitalul de Boli Infecțioase Baia Mare

În urma apariției în spațiul public a unor date și informații legate de posibile nereguli existente în timpul derulării concursului pentru ocuparea a două posturi vacante, de asistent medical, în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, precum și a unor sesizări depuse la Cabinetul Președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, șeful administrației județene a dispus formarea, în cursul zilei de luni, 19 iunie 2017, a unei Comisii de verificare a modului de organizare și desfășurare a concursului care a avut loc în perioada 8 – 12 iunie 2017.

Comisia va efectua verificări la fața locului privind modul de aplicare a reglementărilor legale prevăzute de HGR nr. 497/2010, inclusiv aspectele procedurale din timpul concursului. În funcție de rezultatele evaluării comisiei se va proceda fie la reluarea procedurii de concurs și sesizarea organelor abilitate ale statului pentru eventualele nereguli depistate, fie se vor depune plângeri pentru denunț calomnios. 

"Managerul interimar al Spitalului de boli infecțioase, Mircea Ciocan, s-a ales cu o plângere la DNA după organizarea unui concurs de ocupare a unor posturi de asistent medical. Rezultatele au fost date ieri, iar plângerea la DNA a fost depusă azi (foto1-3).
Lui Ciocan i se reproșează că a măsluit concursul, intervenind și favorizând unii candidați. Prima suspiciune ridicată de cel care a formulat plângerea a pornit de la proba scrisă, din 8 iunie. Din cei 14 candidați, doar trei au fost declarați „admis”:Bodenlosz Zoltan, Jakab Alexandra și Cioci Lăcrămioara (foto 4). Diferența de punctaj între aceștia și restul a fost una uriașă.
La proba practică, nici unul dintre cei trei nu au mai luat note de trecere. Mai mult, candidata Cioci a luat doar 4,22, după ce la scris a obținut 9.50(foto 5).
Managerul interimar a sesizat comisia de concurs că există vicii de procedură la notarea probei practice, fiecare membru acceptând și semnând doar pentru media finală. Regulamentul spune că fiecare component al comisiei notează individual prestația candidatului. Cel care a depus plângerea lasă de înțeles că după sesizarea managerului, doi dintre candidați, Jakab și Cioci, au făcut contestație.
Comisia de soluționare a contestațiilor a admis plângerile și a decis să-i reexamineze pe toți trei, nu doar pe cei care au depus contestație. Comisia de soluționare a contestațiilor s-a transformat în comisie de reexaminare, deși, se arată în sesizarea la DNA, conform Hotărârii 497/210 acest lucru este interzis.
La 48 de ore după examinarea practică concurenții au luat la reexaminare cu 3 puncte mai mult. Jakab și Cioci au fost declarați „admiși” (foto 6). DNA va trebui să dea și eu „admis” sau „respins”.", este informaţia publicată pe pagina de Facebook a emisiunii "Atac la cenzură", realizată de jurnalistul Romeo Dobocan. 
 
"Multumesc acelora ce-mi poarta de grija si vegheaza ca lucrurile sa mearga bine la Spitalul pe care il conduc provizoriu. Plangerea penala la adresa mea va trebui cercetata si imi voi da tot concursul ca adevarul sa iasa la lumina. Pana atunci insa sper sa se sesizeze totate autoritatile statului ce au comepenta in verificarea legalitatii activitatilor financiar-contabile si de personal derulate de catre unitatea noastra in ultimii 3 ani. Eu nu am nimic de ascuns si sunt la dispozitia oricui e interesat de verificarea activitatii mele din cele 4 luni de cand asigur interimatul la acest spital. Daca si altii pot dormi linistiti noaptea atunci ma intreb de ce isi trimit locotenentii in zilele de week-and, la ceas de seara, precum hotii, sa sustraga dosare cu documente din sediul unitatii fara aprobarea conducerii?", a reacţionat managerul interimar al Spitalului de boli infecţioase, Mircea Ciocan, duminică, pe pagina sa de Facebook, acolo unde a postat şi două fimări surprinse de camerele de supraveghere. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.