ANALIZĂ: România se împrumută tot mai scump. Când ar putea reveni FMI la Bucureşt

ANALIZĂ: România se împrumută tot mai scump. Când ar putea reveni FMI la Bucureşt

 Autorităţile de la Bucureşti îşi finanţează tot mai costisitor datoriile, ceea ce, la un moment dat, poate atrage o intervenţie din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), după cum explică unul dintre economiştii Băncii Transilvania (BT).

„Avem această provocare din perspectiva finanţelor publice, câtă vreme suntem cu pedala deficitului bugetar la maxima permisă de Uniunea Europeană, într-o perioadă în care am avut o accelerare a PIB-ului, noi nu am reuşit să generăm spaţiu de manevră de intervenţie. Evident, dacă un şoc economic mâine ne va lovi, presiunea pe buget va fi din ce în ce mai mare şi acest lucru se resimte la nivel de costuri de finanţare”, a spus, miercuri, Andrei Rădulescu, directorul de Analiză Macroeconomică al Băncii Transilvania (BT), în cadrul conferinţei „Eonomie.Business.Fiscalitate.”, organizată de Ziarul Financiar şi NNDKP.
 
Citește continuarea aici.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.