ANALIZĂ: Cum vom sta cu economia în acest an, care sunt prognozele specialiştilor

ANALIZĂ: Cum vom sta cu economia în acest an, care sunt prognozele specialiştilor

Anul 2014 a prezentat o economie a Europei în prag de recesiune. 2014 a fost anul crizelor politice, militare şi medicale, iar întreaga economie mondială s-a caracterizat printr-o scădere a ritmului de creştere. Prognoza, pentru România, în acest an, arată o creştere economică de 2,5%, un PIB de 159 miliarde de euro şi o inflaţie de 2,2%.
Impredictibilitatea fiscală şi legislativă, corupţia şi scăderea investiţiilor publice sunt doar câteva dintre caracteristicile generale au care descris şi vor defini şi în 2015 economia românească. Specialiştii spun că economia României va trebui să facă faţă anumitor tensiuni care se vor reflecta, în acest an, în economia ţării. Mai mult, aceştia avertizează că tendinţa de creştere a întregii economii europene este minimă.
„Chiar şi motorul Europei, respectiv Germania, pare-se că nu va avea o dezvoltare deosebită, în primul rând, dar acest lucru va afecta fiindcă noi în momentul de faţă exportăm în jur de 36 de miliarde de euro anual. Dacă Germaia, Fraţa şi Italia, ţările în care noi exportăm majoritar, îşi încetinesc ritmul de dezvoltare, înseamnă că şi absorbţia ofertelor noastre pe pieţele lor va fi mai mică. Asta este o primă influenţă negativă de care trebuie să ţinem seama în anul 2015”, atrage atenţia analistul economic conf. univ. dr. Ştefan Gonczi.
Şi situaţia din Grecia ar putea avea un impact negativ asupra economiei româneşti. Analistul economic Ştefan Gonczi spune că sistemul bancar românesc este în momentul de faţă penetrat de capitalul grec, motiv pentru care orice situaţie mai delicată în economia Greciei se va reflecta şi în România.
„Deja se vorbeşte, la nivel european, de posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro, care va însemna nu numai pentru România, nu numai pentru Europa, pare-se pentru Statele Unite, pentru China, care sunt mari puteri economice, va însemna o influenţă negativă”, susţine analistul economic Ştefan Gonczi.
Nici situaţia din Ucraina nu e îmbucurătoare pentru România. Specialiştii în economie atrag atenţia că investitorilor nu le place să vină într-o ţară în a cărei proximitate există o situaţie conflictuală, care oricând poate să genereze tensiuni pe care mediul economic le percepe imediat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.