ANAF: Încasările din accize la ţigări au crescut cu 30% la 11 luni

ANAF: Încasările din accize la ţigări au crescut cu 30% la 11 luni
Încasările din accize la ţigări au crescut în primele 11 luni din 2011 cu 30% faţă de perioada similară a anului 2010, datorită combaterii mai eficiente a evaziunii fiscale, potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/, Sorin Blejnar.
El a precizat că această creştere a încasărilor la accize a fost realizată în condiţiile în care nu au fost majorate cotele de accize, iar cursul euro/leu la care au fost calculate a fost defavorabil Fiscului comparativ cu 2010. 
Pentru toate produsele accizabile, creşterea încasărilor în perioada menţionată a fost de 11,6%. 
Veniturile bugetului general consolidat s-au cifrat la 163,1 miliarde lei, pe primele 11 luni din 2011, fiind cu 8,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.